marți, 18 octombrie 2016

Musaca de conopida


Am avut nevoie de :

1 conopida potrivita
1 kg carne tocata
1 ceapa
2 linguri unt
sare,piper,Maggi Secretul Gustului Intensavor Legume,rozmarin,1 lingurita chimen macinat,1 lingurita boia dulce,2 foi dafin
100 ml vin alb
400 gr orez
1 ou
400 gr smantana
200 gr cascaval
ulei
pesmet


Mod de preparare :

Conopida se desface buchetele,se spala si se tine in apa cu sare 15 minute ( ca sa iasa eventualele mici bietuietoare din ea,gandacei,viermisori ) . Apoi se fierbe in apa cu sare 10 minute dupa care se strecoara.

Ceapa se caleste in ulei pana devine sticloasa,luam cratita / tigaia de pe foc ,lasam uleiul sa se linisteasca si adaugam boiaua ( boiaua adaugata in uleiul care sfaraie se va arde si va iesi mancarea amara ).Amestecam pana se dizolva,punem din nou pe foc si stingem cu untul ( untul datorita apei continute are proprietatea de a stinge o prajeala ).Adaugam carnea tocata,o amestecam cu ceapa calita,turnam vinul si lasam sa fiarba la foc mic.Condimentam si lasam sa fiarba mai departe.

In putin ulei calim orezul pana incepe sa sfaraie si il turnam peste carne.Lasam sa fiarba impreuna pentru ca orezul sa preia toate aromele din tigaie pana scade zeama ( cca 15 minute ).

Intre timp ungem o tava cu ulei si tapetam cu pesmet.Cu mana sfaramam conopida ,o impartim in doua,punem un rand de conopida,adaugam carnea tocata ( nu se taseaza pentru ca smantana sa poata ajunge pana pe fundul tavii ) si deasupra punem conopida ramasa.

Oul il amestecam cu smantana ,adaugam o ceasca de lapte pentru ca amestecul nostru sa fie mai fluid si sa curga printre straturi ajungand pana pe fundul tavii.

Se presara cu cascaval ras deasupra,se da la cuptor si se coace 40 minute.


Se serveste calda cu smantana deasupra sau cu ketchup preparat in casa,dupa preferinte.















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu